28 July 2014

Oscărel

(thrifted Oscar de la Renta top, thrifted pants and belt, Stradivarius shoes, no name bag, Oasap necklace)


E second handul pe mine grup în pozele astea: pantalonii-s din sh, cureaua-i din sh, bluza şi ea. Noroc cu accesoriile ce mă mai scot că altfel iar primesc comentarii că-s săracă, mă îmbrac din sh. Hehe, oricum le primesc. Bineeeeee.
Păi atunci, facem aşa: am fost la thrifting. Şoc, mare şoc, ce să vezi, m-am dus iar la scotocit prin second handuri (cam asta presupune thriftingul, ştiu că tot folosesc termenul şi n-am explicat niciodată). Şi-am găsit şmenozeli. Printre ele, pantaloni verde-turcoaz pană (super răcoroşi şi confortabili pe vară), curea aurie (thriftuită şi ea din Sibiu) şi bluză-maiou-mătăsoso-furou Oscar de la Renta. Eh? Oscar? Trăiască familia lui, asta a fost prima dată când mi-a ieşit în cale o piesă d’asta. Umblu prin sh uri după articole de designer de vreo 7 ani, de când eram în liceu, şi mi-au picat în mâna cam toată brandurile posibile şi imposibile…mai puţin nea ăsta. But not anymore, muhahaha, pentru că doamna de la secondul din Iancului a fost drăguţă şi mi l-a dat pe Oscărel pentru 10 lei. Ce ieftineală. Revenind, da, ziceam de lucruri. Sunt luate în ture diferite de thrifting, puse la grămadă cu accesorii moderne şi voila! Got myself a unique, nicio şansă să-l mai văd pe stradă, kind of look.
Geanta e din MiniPrix, sandalele Stradivarius iar hlizeala e asigurată de Harmando. Btw, că tot s-au stârnit controverse: Harmando nu e prietenul/iubitul/babarditorul meu. Nup, nicidecum. Harmando e duduie şi-am tot scris de ea aici.
Paaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Pin It

25 July 2014

You go back to her and I go back to black

maxi1 
Eu, în principiu, pe timp de vară, trăiesc în fuste şi rochii maxi. Mai mult rochii, că îmi dau mai puţină bătaie de cap: nu mă mai complic cu ce pun în partea de sus, nu mai stai să vezi că-mi iese bluza din fustă, nu mai asortat sau alte bălării similare. Trag pe mine un astfel de cort şi m-am scos. Well…nu chiar cort. Dar îmi plac rochiile lejere, vaporoase, care nu se lipesc de piele şi îmi dau senzaţia de lejeritate şi confort. Ideal cu spatele gol sau ceva decupaje, cum are asta neagră pe laterale…
maxi2 maxi3 maxi4 maxi5 maxi6 maxi7 maxi8 maxi9
(Sheinside dress, Zara bag, H&M hat, One necklace necklace)

O am de la Sheinside, primită acum ceva vreme pe acelaşi clasic sistem asiatic: nu plăteşti transport dar aştepţi de-ţi iese pe nas. Mă rog, până la urmă, pachetele ajung, doar că o iei cu căpuţul aşteptând. Merită sau nu, asta a meritat. Modelul cred că e ceva mai vechi preluat de la H&M, rochie simplă neagră cu şiret în zona gâtului şi taliei şi decupaje laterale. Pe talie, şiretul sau cordonul de prindere are doi ciucurei lungi şi stufoşi – ascunşi de mine în poze, sub curea. În primul rând că nu stau legaţi şi în al doilea, prefer să accesorizez o piesă aşa de simplă. Am purtat-o aici cu o pălărie de la H&M, curea vintage, geantă Zara şi colier One Necklace.
Ah! Marimea am luat-o pe cea mai mare. Am vrut sa mă asigur că primesc dimensiunea cea mai lungă, ca să nu mă trezesc ulterior că e d’aia scurtă, intrată la apă de mi se văd pantofii. Meh to that.

Ce faceţi în weekend? Se anunţă ploaie…
Pin It

24 July 2014

Miss Pin-Up

1

După ce-am postat poza asta pe facebook, am primit foarte multe întrebări cu privire la costumul de baie purtat. Ca s-o lămurim: îmbulinatul e de la Oasap. Îl găsiţi la linkul următor: click boss, click. Ştiu că era sold out într-o vreme dar văd c-a revenit în stoc – probabil e dă succes sau ceva.

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Costumul e pentru indecise. Vreau costum de baie dintr-o bucată dar totuşi nu vreau. Well, fâşia aia de piele de deasupra taliei, cu asta se ocupă. Modelul e foarte pin-up vintagey (sau Elena Ceauşescu în 1970, cum zice un prieten al meu) şi destul de greu de găsit pe piaţă, din ce am văzut eu în căutările mele. Adică înainte să plec în Spania, am tot căutat chestii asemănătoare, cu talie înaltă (sutiene se găsesc peste tot, slipul e toată şmecheria) şi n-am găsit absolut nimic. Poate n-am căutat eu unde trebuie…Singurul loc (şi asta în online) unde am văzut costume cu talie atât de înaltă, ar fi Topshop ul. Dar sunt mai scumpe acolo. În orice caz, pentru $24, ăsta îşi face treaba foarte bine. Materialul e elastic, se aşează frumos şi e plăcut la atingere. Pentru sutien, are nişte cupe subţirele pe interior dar sunt detaşabile în caz de ceva. Eu le-am dat jos pe ale mele iar mărimea pe care am luat-o a fost M. Nu ştiu, fiind asiatici, e dubioasă treaba cu mărimea. În general prefer să iau lucruri cu o mărime mai mare la ăştia, just to be sure. Ceea ce vă sugerez şi vouă.
Personal, îl găsesc foarte mişto şi simpatic dar ţine de gust. Acoperă destul de mult şi poate fi considerat bătrânicios…deci nu recomand pentru exhibiţioniste. O altă problemă ar fi cu bronzatul. E nasoală treaba. Dacă stai toată ziua sub umbrelă şi nu vrei prăjeală, beton. Nu te afectează cu nimic. Problematic devine însă dacă asemeni mie, stai în soare sau intri în apă. Eu am nişte duuuuuuungi sau mai bine zis pete, urme albeeeee, enorme pe piele. Nu e foarte estetic, ce să zic (plus că năpârlesc ca un şarpe).
Da’ măcar am fundă pă pept, nu? <3
Pin It

23 July 2014

Palmieri, palmieri la tot pasul şi foarte multe scutere Vespa, roz. În Valencia.

1a 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13aa 14 15 16 17 18 19 20 21 111
(vintage pants, H&M shoes, top and hat, Zara bag)


Şi asta fu Valencia. Parte din ea, oraşul în realitate fiind mult mai mare decât am reuşit noi să străbatem per pedes iar eu să surprind în poze (for the record, mă lupt cu eliminarea sutelor de poze de câteva zile; mi-a luat o veşnicie până am rămas cu astea). Cum e acolo…o să răspund în aceiaşi manieră sarcastiscă: Oribil. Mai mişto în România. Asta dacă eşti învăţat cu prea mult bine sau nu ştiu, ai ceva probleme la căpuţ. Masochism alea-alea, îţi place cu durerea. D’astea.
Nu, Valencia e ceva excepţional de frumos. Ai pe de o parte zona modernă a oraşului – Ciudad de las artes y las ciencias (nu vreţi să ştiţi cum pronunţ eu asta dar în româneşte se traduce cam aşa: Oraşul artelor şi ştiinţei) care basically e un complex architectural foarte şmecher, compus din clădiri futuriste (muzeu, cinematograf, planetariu, acvariu oceanografic şi nu mai ştiu ce dracu era acolo – google it) iar pe cealaltă parte, mai ales în zona centrală a oraşului, ai spaţiul istoric, clădiri vechi de sute de ani, pieţe şi monumente, străduţe înguste şi o droaie de restaurante şi cafenele unde poţi să mănânci puţin pe bani mulţi.
Oraşul era evident ticsit de turişti, erau britishii acolo buluc. Noi am fost iniţial în partea cu Ciudadul vieţii, arte şi ştiinţe, după care, am aşteptat de ne-a ieşit pe nas (dăcât vreo 40 de minute) un autobuz ca să ajungem înapoi în centru, să fim culte-n cap şi-n muzeele din centru. Ce dracu. Mă rog, cum erau autobuzele alea, ce să mai zicem (eu încă tresar în somn c-a trebuit zilele astea să merg vreo oră cu RATB prin Bucureşti; asta se numeşte durere, chin şi suferinţă, prietene – să mergi tu fie şi 5 minute în mirosul şi zăpuşeala şi înghesuiala aia…that’s called pain). Funny că la dus (în Valencia, nu în Bucureşti – ăla a fost un coşmar), după ce ne-am urcat noi frumos şi aşezat pe scaune, la staţia următoare, urcă o doamnă. În etate. Uşor excentrică şi nu în sensul bun. Şi începe aia să vorbească. Ce dracu zicea nu ştiu, că mă uitam ca la felul paişpe şi nu era spaniolă. Cel puţin nu aia de-o vorbeşte Madalina. De la ea mai prindeam eu dracu un vale vale, gracias, ayayay Puerto Rico dar madam aia nu zicea d’astea. Mai era şi revoltată şi se bâţâia toată opărită acolo în faţă la şofer şi eu nu pricepeam nimic. Vorbea catalana baba. Ceva de vis, putea să vorbească şi congoleza din partea mea, tot dracul ăla mi-era. Mă rog, am ajuns înapoi în centrul istoric, nemâncate şi însetate şi ne-am oprit undeva la o terasă să mâncăm. Acolo, incident mişto c-a venit un african la mine (sau ce-o fi fost el, era bronzat bine ca să înţelegem) că vroia să se aşeze şi el la masă şi dacă n-am cumva să-i dau şi nişte bani. N-am avut, evident, Balaban are nişte treabă prin Zara până una alta, prietene. Mă rog, de acolo, mi-au căzut ochii pe un local cu îngheţături, iaurt îngheţat cu fructe şi alte porcarioare de genul. Sistemul era foarte mişto, am văzut şi pe la noi: aveai tu nişte dozatoare imense cu tot felul de arome (mango, papaya, fructe de pădure, vanilie, draci, laci) şi-ţi alegeai tu de acolo ce aromă şi ce cantitate vrei să aibă frozen yogurtul tău. Apoi treceai pe la toppinguri, unde iar erau o droaie de posibilităţi: fructe, ciocolăţuri şi siropuri, iar la final, te duceai cu paharul la cântărit să vezi cât te costă şmecheria. Suta de grame era undeva în jur de 1,5 euro dar nu aveai CUM să-ţi pui atât de puţin iar ca să umpli un pahar din ăla te ducea pe la vreo 4-5. Eh, eu mi-am pus de 6-7. A fost cel mai bun frozen yogurt pe care l-am mâncat vreodată.
În altă ordine de idei, mi-a căzut faţa cam în orice clădire/edificiu/catedrală am intrat. Păşeam cu grijă pe acolo că mi-era frică să nu sparg dracului ceva, îndemânatică cum sunt. Arhitectura, din nou, ceva deosebit. Până şi gara mi s-a părut elegantă.  Palmieri, palmieri la tot pasul şi foarte multe scutere Vespa, roz. 
Pin It
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...